De ce ar trebui să evitați virajele la stânga când sunteți pe traseu?

Când planificați și optimizați rutele, scopul este de a crea rute sigure pentru șoferi, rentabile și eficiente din punct de vedere al timpului. Pentru a atinge toate aceste obiective, multe fime mici și mari (cum ar fi UPS) încearcă să evite virajele la stânga de pe rutele lor de livrare (virajele la dreapta pentru țările cu sensul pe stânga). Chiar dacă această abordare pare că mărește distanța totală de condus și durata traseului decât ceea ce ați planifica de obicei, rutele prin care evitați virajele la stânga pot fi de fapt mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, reduc riscurile de accident și sunt mai potrivite pentru transportul echipamentelor speciale.

Abordarea celor de la UPS este susținută din punct de vedere științific. Eliminarea a cel puțin câtorva viraje la stânga va face drumurile mult mai sigure. Virajul la stânga este o manevră periculoasă, dacă nu chiar cea mai periculoasă, în condusul autovehiculelor. Aproximativ 61% din accidente au loc în intersecții în care este implicat un viraj la stânga.

De ce? Imaginează-te la volan, efectuând un viraj la stânga. Trebuie să oprești și să aștepti un gol de trafic, iar când acesta apare, trebuie să accelerezi mai tare să poți vira în timp util. Dar sunt șanse să fie nevoie să oprești din nou brusc, pentru că sunt pietoni care traversează strada. O parte din spatele mașinii va bloca prima bandă, forțând șoferii care se apropie să frâneze.

Iar dacă strada are o singură bandă pe sens, mașinile din spatele tău sunt nevoite să oprească și să aștepte eliberarea benzii. În funcție de cât timp petreci așteptând un spațiu de siguranță pentru a efectua manevra, trafic din spate se va acumula, forțându-i să congestioneze intersecția și să creeze intersecții virtuale.

Restricțiile de viraj la stânga sunt mai eficiente în orașele aglomerate, în centrul lor, decât la periferie.

Evitați virajele la stânga în intersecții cu Logistia Route Planner.
Photo by Josh Hild on Unsplash

Cum să conduci pentru a evita virajele la stânga?

Trebuie să planificați din timp și să efectuați virajele la dreapta care, în cele din urmă, vor duce la locație. Unele orașe au făcut un pas în plus și au limitat virajele la stânga. Efectuarea mai multor viraje la dreapta decât la stânga ar arăta ca un nod de autostradă de tip trifoi (cloverleaf), care este mai rapid. Cloverleafs sunt una dintre cele mai bine concepute modalități de a introduce șoferii înapoi în fluxul de trafic în siguranță, cu stresul minor de a se îmbina cu restul traficului.

Un viraj la dreapta este de obicei mai lin, cu benzi dedicate și lumini verzi intermitente pentru a trece mai ușor. Indiferent de tipul de intersecție și dacă acea intersecție are semafoare, mașinile care virează la stânga trebuie să funcționeze mult mai mult în gol, așteptând, ceea ce dăunează pe termen lung mașinii. Șoferii fie așteaptă semaforul roșu al celor din față, fie așteaptă ca traficul să se elibereze. Toate aceste minute de mers în gol se pot adăuga la orele totale pierdute în trafic și la pierderi de combustibil.

Reduceți consumul de combustibil

Companii precum UPS nu au interzis complet virajele la stânga, ci le fac doar când nu există altă alternativă.

Odată cu creșterea costurilor combustibilului în 2022, s-ar putea să doriți să aruncați o privire asupra politicii „evitați virajele la stânga”. De exemplu, UPS economisește 46 milioane de litri de combustibil pe an doar evitând virajele la stânga ori de câte ori este posibil. Dacă pare greu de crezut că evitarea virajelor la stânga poate duce la astfel de economii semnificative, însă chiar și cei de la Mythbusters au testat cu succes această teorie.

Virajele la dreapta pot fi mult mai eficiente, dacă le efectuați corect. Acesta este un factor cheie de diferențiere pentru virajele din oraș. Majoritatea combustibilului este folosit de motorul unui vehicul atunci când accelerează. Cu cât accelerezi și încetinești mai tare, cu atât vei folosi mai mult combustibil. Deși virajul la dreapta poate fi mai lung din punct de vedere fizic, inclusiv cu semnafoare și alte elemente, solicitarea motorului ar putea fi mai mică dacă aceștia se îndreaptă spre viraj cu viteza redusă și constantă, decât oprirea completă și accelerare pentru a reveni la viteza anterioară. Funcționarea la ralanti și accelerarea de la o oprire completă sunt aproape întotdeauna punctele cu cea mai scăzută eficiență din punct de vedere al consumului de combustibil, deoarece atunci motorul funcționează cel mai greu în comparație cu viteza/distanța pe care dorești să o atingi.

Economisiți timp

Desigur, nu multe companii se pot compara cu volumul unui operator precum UPS. Dar chiar și la volume mai mici, economiile se adună. Când evitați virajele la stânga de pe rutele dvs. de livrare, puteți îmbunătăți semnificativ profitul afacerii dvs.

Siguranța șoferilor

Deoarece virajul la stânga este considerat una dintre cele mai periculoase manevre de conducere, modificările aduse acestei abordări sunt mai mult decât benefice pentru siguranța șoferului și siguranța rutieră.

Cum vă poate ajuta Logistia Route Planner?

Cu algoritmul de optimizare Logistia, puteți adăuga sute de opriri și puteți obține rute eficiente și rentabile. Aplicația noastră va crea trasee care iau o serie de parametri pentru a vă genera traseele și va evita intrinsec cât mai multe viraje la stânga. Creați-vă contul și începeți optimizarea cu mai puține viraje la stânga.

Share it on

Similar Posts

  • Accesează fonduri de finanțare pentru digitalizare prin PNRR

    Recent a început sesiunea de depunere a proiectelor prin care microîntreprinderile românești, dar și firmele mici și mijlocii (IMM) pot obține o finanțare cu fonduri cuprinse între 20.000 și 100.000 euro, în cadrul programului pentru digitalizarea IMM, finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt puse la dispoziție 350 milioane de…

    Share it on
  • Ce este un planificator de rute si de ce ai nevoie de unul?

    Deschiderea unei noi afaceri este o experiență interesantă, dar în același timp terifiantă. La început, veți avea doar câțiva clienți și managementul operațional este ușor. Planificarea rutelor de livrare poate fi o sarcină simplă și nu vă veți pune problema despre ce este un planificator de rute de livrare. Cu toate acestea, odată cu creșterea…

    Share it on
  • Logistia Route Planner vs. Planificare manuală a rutelor: Care este mai potrivită?

    În lumea livrărilor cu multiple adrese, planificarea eficientă a rutelor este vitală pentru afacerile de orice dimensiuni pentru a-și optimiza productivitatea, a reduce costurile și a îmbunătăți satisfacția clienților. Până nu demult, afacerile se bazau pe metodele manuale de planificare a rutelor. Dar în prezent progresele tehnologice au permis acestora să beneficieze de software-uri de…

    Share it on
  • Ce este optimizarea rutelor?

    Tehnologia a adus optimizarea rutelor în mediul digital în lumea modernă. Un software ușor de folosit, dar eficient de optimizare a rutei este unul dintre factorii principali care permit afacerilor să-și îmbunătățească operațiunile de logistică. Fără îndoială, planificarea și gestionarea rutei sunt necesare pentru succesul oricărei afaceri în prezent. Dacă sunteți proprietarul unui magazin online…

    Share it on
  • Top 10 aplicații gratuite de optimizarea traseelor cu opriri nelimitate

    NotĂ: Nu există, din păcate, aplicații gratuite de optimizare a rutelor, cu opriri nelimitate. Însă Logistia Route Planner oferă o optimizare avansată a traseului cu opriri nelimitate, adaptată pentru afacerile dumneavoastră, indiferent de dimensiune. Principalele caracteristici includ opțiuni flexibile de optimizare, dovada livrării, urmărirea șoferilor în timp real, notificări pentru clienți și o suită de…

    Share it on
  • Cele mai bune alternative la MapQuest

    Dacă lucrezi în logistică, cu siguranță ai auzit de MapQuest. Este un instrument simplu și cunoscut pentru planificarea rutelor. Funcționează bine atunci când ai doar câteva opriri. Dar, pe măsură ce afacerea crește și gestionezi mai multe opriri și mai mulți șoferi, devine limitat și ai nevoie să cauți alternative la MapQuest. Dacă livrezi bunuri…

    Share it on